MI-E DOR...

       Știți ce îmi lipsește cu adevărat?
       Mi-e dor de momentele in care traiam la maxim, partidele lui Dinamo si de momentele euforice de dupa, cand ne imbracam tricourile de joc si dadeam fuga pe maidan, sa punem in practica driblingurile lui Lupu sau Mateut...
       Mi-e dor de momentele în care proprietarul mingii decidea cine poate juca.
       Mi-e dor de jachetele și puloverele folosite ca să delimitam porțile.
       Mi-e dor de momentele in care eram ales primul si mai ales să fug cu viteza luminii pentru a recupera mingea din mărăcini, de sub mașini sau din grădina vecinului.
      Îmi este dor să joc fără limite de timp și scor, în acele meciuri care se încheiau doar când nu se mai vedea mingea, la fel cum vreau sa ma mai simt obosit, dar sa nu cedez si să joc până nu îmi mai simt picioarele, cu inima plină de bucurie.
      Mi-e dor de rivalitatea cu băieții din alte cartiere sau străzi si nu pot uita ce mandru eram de echipa mea de suflet, care batea tot si imi urca sufletul pana la cer.
      Mi-e dor de gustul prafului de pe buze și de genunchii mei juliți.
      Mi-e dor de: "Cine dă primul gol, câștigă!"
      Mi-e dor de după-amiezile de vară, când unul dintre noi cu bicicletă, făcea turul caselor pentru a ne chema pe toți la fotbal.
      Mi-e dor de prietenii mei, de cei pe care i-am pierdut pe drum și de cei pe care soarta i-a luat prea devreme.
      Mi-e dor de acel Dinamo care ma facea sa mazgalesc toate copertile cartilor si caietelor de scoala si care juca din tot sufletul, pentru suporterii ce vibrau in tribune!
      Mi-e dor de acel mic dinamovist visător, care alearga după o minge în căutarea fericirii!
      Mi-e dor de Dinamo Bucuresti!
DOAR DINAMO BUCURESTI ESTE IN INIMILE NOASTRE!
Articol scris de JUAN