DINAMOVISTI DE ELITA
Dupa ratarea playoff-ului, pentru a doua oara consecutiv, echipa noastra de suflet a revenit cu picioarele pe pamant, in mlastina playout-ului detestabil, care poate deveni si el irealizabil, in viitorul apropiat. Fara sa jelim ,,preventiv" sau sa exageram, trebuie sa intelegem ca soarta echipei noastre de suflet, poate fi mult mai grava, daca nu scapam de ,,Salvator". Unii spun ca poate fi si mai rau, insa este de preferat un colaps, cu o cadere rapida, decat o moarte latenta si dureroasa. Daca privim la celelalte echipe de traditie din fotbalul romanesc, care au trecut prin foc, pentru a renaste, putem constata ca sunt inaintea noastra, desi se afla in prezent in esaloanele 2 sau 3 ale fotbalului romanesc. Noi putrezim in prima liga de 7-8 ani, transformandu-ne intr-o echipa de pluton si cu timpul, chiar intr-o candidata clara la retrogradare, in vreme ce altii urca incet dar sigur, revenind acolo unde le este locul. Am fost mintiti si injectati cu drogul uitarii, fiindu-ne fluturate prin fata ochilor, marete coregrafii 3 D, am fost linistiti de sloganele ,,Suntem Unici", ,,Suntem singura echipa de traditie supravietuitoare din fotbalul romanesc", ,,Cel mai mare brand", ,,Renasterea", ,,New Dinamo" si alte inventii malefice de provenienta politica, insa trebuie sa ne trezim din acest ,,Matrix" si sa constientizam ca viitorul este sumbru. Incurajati de ,,somnul natiunii dinamoviste", ,,monstrii" beneficiari, se pregatesc sa treaca deja, la faza a doua a proiectului ,,New Dinamo" si doresc sa ne mute din casa noastra ,,rablagita", dar emblematica si renumita in toata lumea, fluturandu-ne pe la urechi, cuvintele, ,,conditii decente" sau ,,stadion nou...in alta parte". Unii posteaza si comenteaza pro, argumentand ca este normal, aducand ca exemple echipe ca Arsenal sau Dortmund, insa uita ca aceste echipe joaca de la 21.45 in U.C.L. si nu la matineu cu Calarasiul, pentru salavarea de la retrogradare. Nimeni nu stie cat de jos vom mai ajunge, insa un lucru este cert...deja jucam lunea si la ora 14.00! Ce va mai urma? DOAR DINAMO BUCURESTI ESTE IN INIMILE NOASTRE! sursa photo: www.prosport.ro, www.fcdinamo.ro, www.facebook.com
0 Comments
Leave a Reply. |
Details
AuthorStef - Dinamovist de elita Archives
November 2020
|